Faceți căutări pe acest blog

duminică, 27 iunie 2010

Dumnezeu nu doarme! E un fapt dovedit

Când faci un rău unui om sau animal trebuie să te gândești de două ori. Cine are frică de Dumnezeu se mai gândește și la clipa când va fii față în față cu el la Judecata de Apoi. Atunci se va alege neghina de mac.
În societatea actuală banii curg de sus în jos și de jos în sus. Dacă la păturile de jos ale societății banii ajung prin diferite metode, la păturile care ocupă anumite poziții în stat, în funcție de cât e fiecare de murdar pe mâini, banii curg de jos în sus. Totul este să găsești prețul fiecăruia, că doar totul are un preț. Îi apreciez pe cei care nu se lasă ușor cumpărați și care, dovedind astfel o coloană vertebrală sănătoasă, nu se expun riscului șantajului prin faptul că unii care l-au mituit îl au la mână. Dar, binenînțeles, timpul trece, mintea omului se coace, presiunile cresc, grijile sporesc și asta poate duce, într-un final la găsirea prețului corect.
Este binecunoscut faptul că pentru a obține ceva trebuie să investești. De ce oare pentru a/ți găsi de lucru, tu un om care a investit foarte mult în educația și studiile tale și care susții un examen pe cinstite, nu poți obține postul respectiv și-l obține cineva care nu are nici pe jumătate cunoștințele tale? Oare, de ce mai e nevoie să investești pentru a-și umple buzunarele anumitor persoane care, probabil, deja au fonduri mai mult decât suficiente pentru a putea trăi bine? De ce trebuie să iei mâncarea copiilor de la gură și să te împrumuți la bancă pe o grămadă de ani ca să-ți iei un post prost plătit care peste o lună se poate desfința?
Dacă banii pentru a putea obține ceva (funcție, un loc mai în față sau orice ar putea fii cumpărat) curg de jos în sus, recomadările și sarcinile curg de sus în jos. Și iată cum, indiferent dacă ești curat sau nu, riști să te murdărești făcând pe plac altcuiva și făcând, în felul asta rău, unei alte persoane. Și să nu uităm: superiori în funcție nu-ți sunt numai șefii de la servici și mai sunt și persoanele la care ți și nu le poți rezista: soțul/soția, amantul/amanta, copiii și chiar cățelul.
Faci cu o mână rău (la comandă sau nu) iei de la viață palme. După un timp, ajungi să te întrebi de ce ești așa pedepsit. Gândește-te. Ai făcut cuiva rău? Poate asta e motivul.
Cine zice că unii fac rău și nu pare să li se întoarcă răul făcut trebuie să aibă răbdare. Totul se plătește. Răul se întoarce cu siguranță și binele la fel. Și poate înzecit. Dacă nu vedeți acest lucru pe moment nu înseamnă că nu se întâmplă, pentru că și persoana care a făcut rău va suferi într-un fel sau altul. Iar cea mai grea pedeapsă, cred eu, este să-ți vezi suferind copiii și nepoții și cu toți banii din lume însușiți într-un mod ilicit să nu poți face nimic.Dumnezeu nu doarme, iar diavolul își caută mereu adepți. Însă fiecare alege daca-i pică diavolului în plasă sau nu.

Anterior Home Următor

Bookmark and Share

joi, 24 iunie 2010

"Jmecheri" nu șmecheri!!! "Târfă" nu curvă.

De și niciunul dintre membrii familiei nu lucrează sau doar o persoană din casă aduce venituri oneste familiei, obeserv că multe dintre persoanele trecute de 35 de ani, fără studii, se descurcă. Dacă pentru mulți dintre cei tineri nu contează decât să facă bani fără să-i intereseze metodele, pentru cei dintr-o altă epocă, crescuți cu o oarecare rușine, acest lucru e un pic mai greu. Ne uităm în jur și observăm că cei fără studii sunt angajați cu prioritate pentru că nimeni nu are nevoie de persoane calificate/supracalificate cu studii superioare si mai ales de peste 35 de ani.
Printre bărbați a fii jmecher/șmecher a devenit o laudă. Printre tinerele "doamne" să fi o curvă de calitate (adica o tarfa) este aproximativ echivalent cu forma bărbătească "jmecher". Amândouă au aceiași bază: persoane fără scrupule care se descurcă indiferent de situație.
Mă uit în jurul meu. Viața și lipsa banilor m-a adus într-un bloc în care locuiesc o grămadă de foști angajați ai unor colosuri economice. Oameni care se plâng că nu au unde să lucreze. Ciudat este că puțini acceptă să se ducă să lucreze cinstit la săpat de șanțuri sau într-un bar unde există o răspundere materială și unde trebuie să păstreze o anumită conduită, dar unde, în primul rând trebuie să facă calcule. Femeile... și ele se plâng. Dar puține s-ar duce ca menajere.
Ceea ce mi-a mai atras atenția este faptul că au început să apară tot mai mulți cățeluși. Vezi doamnele și domnii fălindu-se cu animalele lor de casă dar plângându-se că nu au ce pune pe masă.
Ne plouă în casă, ne cade acoperișul și țevile se sparg însă... nu sunt bani! Există, insa, bani ca domnii să se îmbete iar doamnele să se dichisească.
Un lucru mi se pare normal. Dacă a fii jmecher în România a ajuns o calitate tot la fel mi se pare normal să se clasifice și calitatea de târfă.
Să ne uităm în dicționar:
ȘMÉCHER adj. 1. șiret, viclean, (înv. și reg.) marghiol, (reg.) șpilăr, (Mold. și Bucov.) hâtru, (înv.) telpiz, (fam.) hoțoman, pișicher, șmecheros. (E cam ~ dumnealui!) 2. abil, șiret, viclean, (pop.) mehenghi. (Om ~.)
Sursa: Sinonime
Ne aducem aminte că în copilărie atunci când te descurcai într-un mod original într-o situație ți se spunea că ești șmecher sau șmecheră, însă, după ce ai mai crescut, cuvântul șmecher/jmecher este echivalent, aproape, cu o caracterizare făcută unei persoane care este pasibilă de o învinuire penală.
Dar cum stăm cu târfele?! Păi stăm bine, aș zice eu. În jurul nostru sunt din ce în ce mai multe domnișorici maturizate înainte de vreme care aruncă cu banii, câștigați prin muncă cinstită fără a fi angajate, agățându-se de gatul de tot felul de jmecheri.
După cum am zis, dacă ma uit in jurul meu si analizez, observ că pentru o mare parte dintre tinerii de azi a fi jmecher sau târfă este o calitate, chiar dacă nu sunteți de acord cu mine, cum rămâne cu cei mai în vârstă, fără studii și fără locuri de muncă care prosperă?
Simplu. M-am uitat tot la oamenii din blocul meu și i-am luat ca eșantion. Bărbații beau să uite și să vadă viața în roz iar, așa zisele doamne, care se laudă că-și iubesc bărbații și că nu i-au trișat niciodată, vorbesc în grupul lor de "doamne" cum și-o trag, cu cine și cum se pot acoperii în fața soților.
E normal până la urmă. Mulți oameni cu bani au amante sau se duc la curve, care la rândul lor au soți și/sau alți amanți și care la rândul lor își finanțează afinitățile. Și damele bogate procedează la fel. Bani să ai că fericirea se poate cumpăra. Oare?????
Și din aproape în aproape ajung banii și la păturile de jos ale societății.
Să nu mă judecați greșit. Nu toți au o astfel de viata. Exista destule persoane, crescute cu frica lui Dumnezeu (chiar pe timpul comunismului) sau foarte mandre, care nu accepta acest tip de viata.
De cele mai multe ori, am observat în special la cei ce au o funcție în societate cum ar fii cea de profesor si in special la cele de genul feminin, se gândesc de mai multe ori până să facă un pas înafara căsătoriei. Cântăresc, dau șanse și speră indiferent dacă băncile le bat la ușă. Probabil astă e și motivul pentru care, dacă sunt concediate, aproape că nu mai au șanse să-și găsească de lucru în comunitatea în care trăiesc indiferent de câte persoane au educat sau au ajutat pe parcursul carierei. Aceste doamne, pe drept cuvant, sunt nevoite sa învețe că pentru a trăi mai bine chiar e nevoie să devină curve. Cele care nu fac acest lucru riscă să moară de foame din cauza mândriei. Insa, multe ar prefera sa moara de foame decat sa se injoseasca.
Am folosit cuvântul curvă în cazul acestor categorii de persoane. Și nu cred că greșesc. Pentru că, eu cred că o curvă practică prostituția doar pentru a avea din ce trăi pe când târfele, indiferent dacă o duc bine sau nu, tot își desfac picioarele pentru bani.
Acum, în criză, văd că mulți dintre membrii societății tind să devină smecheri și curve (nu jmecheri și târfe!!! pentru că târfele și jmecherii își practicau meseria și înainte de criză și au dus-o și o duc bine).
De ce acest lucru? Pentru că mulți nu mai știu altă metodă de a se descurca, indiferent dacă rămân în țară sau nu.

Anterior Home Următor

Bookmark and Share

duminică, 20 iunie 2010

Dezamagita de GagaBux

Majoritatea, daca nu chiar toti, au tinut sa-si exprime admiratia pentru GagaBux si continua si acum. Eu cred ca ma numar printre putinii care cred ca GagaBux nu o sa o mai duca mult. Am aproape 2 luni de cand am cerut plata si inca nu am primit-o.
In urma cu cateva saptamani mi-am alocat ceva timp pentru a citi mesajele de pe forum-ul GagaBux. Asa am aflat ca au inceput mai multi sa se intrebe ce se intampla cu platile, de ce intarzie asa mult. A existat si un raspuns prin care era anuntat faptul ca gagabux se va imbunatati, ca va deveni un site care va face platile instant.
De atunci Gagabux a tot intrat in reparatii sau in ce a intrat ca imbunatatiri nu am vazut. Mi-a mai dat cineva o speranta: cica o cunostinta de-a lui a primit plata dupa 59 de zile. De la 10 zile lucratoare la 59! Asta zic si eu intarziere.
Insa nu acest lucru m-a facut sa nu mai am incredere in gagabux ci incercarea la care am supus site-ul.
Datorita faptului ca stransesem aproape 10 dolari, ca imi pierdusem deja increderea in administratorul si te-ului si nu puteam face cererea de plata pana nu se rezolva cea precedenta, am inceput sa-i cheltuiesc.
Am jucat la Referral Jackpot. Iti alegi niste numere de la 1..100, pe care le platesti bine-nteles, si apoi astepti sa se extraga numerele castigatoare.
Am jucat de 2 ori. Prima data am cheltuit mai putin. Am cumparat cateva tichete. Un numar cumparat de mine a iesit numai ca nu aparea in dreptul numelui meu. Ok. M-am gandit ca nu am retinut eu bine ce numere am ales si am trecut cu vederea. Peste cateva saptamani am jucat din nou. De data asta am cumparat 11 tichete si mi le-am scris sa nu le uit. Surpriza! Din nou mi-a iesit un numar. Dar nu eram scrisa in dreptul numarului castigator.
Chestia asta nu e normala la jackpot. Un tichet e detinut doar de o persoana altfel ar trebui specificat ca se vand un numar de... de acelasi fel sa stie si lumea la ce sa se astepte. Nu o data am observat anuntati castigatori cu aceleasi numere!!! Asa ca de ce ma mai mir?
I-am scris administratorului si i-am spus nemultumirea mea. Am facut asta acum cateva zile. Bine-nteles, i-am dat toate detaliile de la runda la care am jucat si i-am spus ca am mai observat neregului la jackpot. Va ganditi ca am meritat sa primesc vreun raspuns? Nici "Va multumim...",nici "Contestatia dvs a fost inregistrata" nici "Du-te-n pm" sau altceva.
Dar nu m-am oprit doar aici cu cheltuielile. Ca doar mai aveam bani! Nu-i dadusem pe toti pe bilete iar curiozitatea mea era mare (acum nu mai e, am ajuns la o concluzie!!!). Am inchiriat 5 referrali. Cineva pe forum a pus o intrebare despre referralii inchiriati: daca si la ceilalti referralii inchiriati dau doar jumatate din click-uri. Pana atunci nu aparuse niciun raspuns. Prin urmare am incercat si eu. Stiti cat muncesc cei 5 ref ai mei pe zi? Va tineti bine? Majoritatea dau 0 click-uri/zi. Ieri am ajuns la un numar maxim de click-uri date de cei 5: 9 click-uri... Zau asa... In felul asta imi recuperez banii dati pe ei la pastele cailor :)))). Oricum, putin interesant. O sa va anunt daca o sa-mi primesc banii. Si indiferent daca-i primesc sau nu eu mi-am facut deja o impresie si nu am chef sa muncesc de-a' in pulea pe un site care triseaza la jackpot. Succes celor care mai au incredere ca gagabux e pe drumul bun dar mai are cate un "gropoi" in cale. Scuze! Succesuri ca e mai la moda!

Anterior Home Următor

Bookmark and Share

miercuri, 16 iunie 2010

Earn Money From Your Website

affiliate program

GET INCOME FROM YOUR WEBPAGE

Turn your valuable website visitors into cash.
Work online and join our free money making partner program.
We offer the most pay-per-click rate to help maximize your
money stream.

Join our revenue making program absolutely free and 100% risk free.

Sign Up...

Generate a steady stream of cash

Our money making program
helps you to generate a constant stream
of revenue, 24 hours a day, 7 days a week, 365 days a year.
Allowing you more time to focus on other tasks.

You will even be making cash while you sleep!

Get revenue after you not working

Set up multiple new income streams
each and every minute.
Get revenue after you not working or even retire at an young age with a
powerful money stream.
Do this once and get profit over and over again.
It is best time to create
amazing
new levels of cash
and success on the online.

A never ending money generator

Imagine getting of a something that never failed to provide you with
money-flow.
A money making system
so incredibly profitable that you never had to look for job ever again!

Boutique ebooketcadeaux Cette boutique contient ce qui se fait de mieux en matière d

Anterior Home Următor

Bookmark and Share

marți, 15 iunie 2010

Un nou forum

Am facut si eu un forum ca tot e la moda. Am observat ca nu toti administratorii/moderatorii de forum-uri PTC sunt seriosi: iti promit marea cu sarea pana isi fac echipa pentru un site PTC, incaseaza plata si de tine uita... Ii servesti cat ii servesti, inchizi ochii dar cand iei tzeapa a treia, a patra oara ii mai bagi in origine... Ii alegi pe ce seriosi si-ti vezi de treaba.
Azi am "intalnit" o persoana care se lauda ca face aproximativ 300 dolari pe luna. Numai de la un singur site are de incasat aproximativ 180 de dolari. Mi s-a parut o suma imensa de si nu contest faptul ca se poate daca esti vechi in bransa... Oricum, chestia cu Google Adsense nu o inghit decat daca este vorba de site-uri cu cateva mii de vizitatori pe zii.
Am ajuns la concluzia ca multi se lauda. Mint de ingheata apele. La urma urmei ce mai conteaza cateva zero la sfarsitul unui numar daca 0 nu are nicio valoare? Jos palaria pentru cei ce nu se lauda si au castiguri lunare peste salariul mediu pe economie.
Sa ne intoarcem de unde am plecat. La forum. Adica, la o ambitie de-a mea.
Oricine are dreptul sa propuna site-uri oriunde!!! Oricine are dreptul sa propuna oricand site-uri. Oricine are dreptul sa faca oferte atata timp cat isi tine cuvantul. Oricine poate veni cu propuneri si reclamatii. Indur criticile atata timp cat am de invatat din ele.
In plus nu e nevoie sa vrei sa faci neaparat bani pe net. Este alegerea ta ce vrei sa faci cu timpul tau sau cu site-ul tau.
Ce aduc in plus fata de alte forum-uri (inafar de aceasta libertate la postare)? Faptul ca oricine poate sa-si posteze site-ul la site-uri partenere daca respecta cerintele prezentate in categoria "site-uri partenere". Singura conditie pentru a posta un site este sa fie membru al forum-ului si sa nu uite de cerinte!!!
O sa mai includ o discutie despre programe de afiliere (serioase). Sper sa gasesc destule persoane care sa propuna astfel de site-uri. Sunt muuuuuuuuuuullllllllllllllltttttttttttttttttteeeeeeeeeeeee!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!! Chiar si romanesti. Dovada ca romanul a inceput sa se mai destepte un pic. Ca de, reclama nu se face doar prin ziare, tv si radio!
Azi forumul face 2 zile. La multi ani!
Hai alaturi de noi pe forum!
Anterior Home Următor

Bookmark and Share